Când am intrat în Sala Studio a Teatrului Odeon, nu știam nimic despre dramaturgul american de succes Will Eno și piesa lui Casa e deschisă (care a avut premiera în 2014, pe Off- Broadway, la Signature Theatre din New York) și nici despre tânăra regizoare Teodora Petre, cea care a și tradus textul în limba română. Așa că a fost o dublă surpriză extrem de plăcută.

Am descoperit un text puternic, dur, fără menajamente despre minciuna, ipocrizia, falsul  care  caracterizează așa zisa familie tradițională americană și de oriunde din această lume.  Mitul familiei unde domină înțelegerea, empatia, încrederea, iubirea e complet spulberat. Când a scris-o, Eno a încercat să se desprindă de relația foarte tensionată cu tatăl lui.  Așa cum au demonstrat-o toți marii scriitori și psihologi, cea mai bună terapie împotriva traumelor din copilărie e scrisul. Ce facem atunci când familia – un tată autoritar, rigid, tiran, complet indiferent la nevoile emoționale ale soției și copiilor, o mamă supusă, pasivă, cu mici pusee de revoltă, distrug zi de zi, noapte de noapte, afectivitatea, iubirea, fără de care nimic nu poate funcționa. Copiii, dar și fratele tatălui, se înstrăinează tot mai mult de familie, dar, devin ei înșiși victime ale alienării afective. Sigur, un subiect omniprezent în societatea de astăzi, din nefericire destul de prezent în ciuda clamării familiei tradiționale.

Un eveniment aparent fericit, aniversarea căsătoriei părinților,  e adevărat, tatăl, aflat acum într-un scaun cu rotile în urma unui accident cerebral vascular, adună întreaga familie. Însă, totul ia o turnură dramatică, grotescă, singurul care vorbește, urlă, insultă, e tatăl. Cu furie, cu ură, spulberă orice încercare de dialog. Doar el contează, toți ceilalți sunt niște ratați, pe care trebuie să-i suporte.

Piesa îmi aduce aminte de textul senzațional al lui Marius von Mayenburg, Chip de foc, dar, mai ales de primul film regizat de Viggo Mortensen, Ali(e)nare. Probleme grave, mereu ascunse sub preș și care nasc tragediile familiale, unde nu mai e loc de nicio speranță, de nicio alinare.

Teodora Petre conduce cu maturitate actorii prin acest iad domestic, reușind să descifreze nuanțele textului. Și faptul că s-a gândit să-l propună Odeonului – de altfel, este câștigătoarea proiectului Tineri regizori, texte contemporane, ediția 2022 – este meritoriu. Face o echipă bună cu scenografa Ioana Pashca, amândouă încercând să creeze o atmosferă plină de tensiune. Ioana Pascha optează pentru un decor clasic, ca și cum am păși în casa unei familii normale. Cum devine această casă ermetic închisă, o închisoare pentru suflete, unde draperiile nu se dau la o parte  niciodată, dar, unde bănuim că se află o grădină, într-una deschisă?

E doar o figură de stil? Când tatăl comunică în treacăt, ca pe un fapt divers, că o să vândă casa, se dezlănțuie un șir de întâmplări fatale.

Adrian Titieni e personajul cheie, Tatăl, reușește perfect să intre în mintea și sufletul celui care orchestrează Răul și distruge sistematic, emoția, empatia, afectivitatea. Experiența pe care a acumulat-o în zecile de roluri din teatru și film, în care l-am admirat, îl face să fie mereu surprinzător, mereu altfel. Registrul interpretativ se schimbă complet în rolul avocatului noii familii care urmează să se mute. Dezinvolt, atent la fiecare detaliu material, stăpân pe mijloacele sale de persuasiune.

În rolul Mamei, talentata Elvira Deatcu, nu dezamăgește nicio clipă. Vulnerabilă, nesigură,  care nu are niciun cuvânt de spus, supusă, aparent o victimă. Singură o spune, eu am viețișoara mea. Numai că acceptând rolul de victimă,  este complice cu soțul și Răul pe care-l produce e la fel de mare,  chiar, daca repetă la nesfârșit cât de minunați sunt copiii ei.

Ioan Batinaș, unchiul celor doi copii, un alt mare ratat în ochii tiranului casei,  găsește bine nuanțele personajului.

Carismatica Ioana Bugarin, fiica, are prospețime, naivitate, o imensă nevoie de iubire, dar, în ciuda eforturilor ei de a încerca o schimbare în relația cu părinții, se lovește de un zid.

Eduard Trifa, un tânăr actor cu mare potențial, e fiul care deși pare rebel și, îl provoacă pe tatăl lui la o discuție reală, nu are niciun soi de izbândă.

În noul cuplu care va locui în casa sumbră și măcinată de autodistrugere, îi redescoperim în dublu rol pe Elvira Deatcu, Ioan Batinaș, ca și pe Ioana Bugarin, agenta imobiliară și Eduard Trifa, cel care se va ocupa de reparațiile casei.  Pare că va fi un happy end. Noua familie e plină de energie, un cuplu fericit, care se instalează cu nonșalanță în apartamentul devenit al lor, urmând să-și aducă și copiii. Chiar dacă, tot ca fapt divers, mama pleacă de acasă, pentru că fiica a suferit un grav accident de mașină, iar, tatăl, care se vede atât de rapid înlocuit, suferă un infarct miocardic și este luat cu ambulanța la spital.

În fine, se deschid și draperiile, apare grădina în toată frumusețea ei, o nouă livadă de vișini, și regizoarea ne dă impresia, că va începe o nouă viață. Cu o familie normală sau cu una care va repeta greșelile și alegerile cu atâtea consecințe tragice ale vechilor locuitori?

Marile războaie încep în familie și apoi, se revarsă înspre lumea întreagă. Răul își are rădăcina în astfel de familii alienate  și devine pandemic.

Foto – Bogdan Catargiu