Era sigur pe el. Reușise să îmblânzească toate cuvintele. Îl ascultau. Veneau la el, ca și cum ar fi fost un magician. Se așezau  în palma lui și îl învăluiau. Apoi coborau fără nicio grabă pe fiecare segment al trupului. Și după multe arabescuri îi învăluiau sufletul. În acea clipă se simțea stăpânul lumii.

Și atunci ce l-a împiedicat să le așeze în scris? Clipele, zilele, săptămânile treceau, la fel și anii. Până când a împlinit 85 de ani. A doua zi avea să moară. Și chiar atunci, când își dădea ultima suflare, cuvintele, toate, au explodat. Căutau cu disperare pe ce să se așeze. Au luat-o în toate direcțiile, fără nicio direcție, în căutarea unei foi de hârtie. Era prea târziu.