Hm… Pe cine oare mai interesează azi un autor de pe la 1650, vorbitor în fabule, despre care toți credem că știm câte ceva? La Fontaine, creatorul fabulelor Greierul și Furnica sau Vulpea și corbul, care au intrat în cultura orală universală.
Propunerea talentatului regizor Zoltán Balázs, cu care Teatrul Odeon mai are două colaborări de succes, Gardenia și Pentru binele tău, de a monta spectacolul Pandorium, după mai multe fabule ale acestui scriitor care a impus în literatura lumii un gen minor, adus la rangul de mare artă, este surprinzătoare. Dar, numai, la prima vedere. Între atâtea texte dramaturgice majore, aducerea în prim planul atenției publicului a unui autor de fabule, este o modalitate de a descoperi și redescoperi noi interogații asupra existenței. Ele se pot afla în orice text fundamental, cu singura condiție, de a ne apropia de el în profunzimea lui și de a-l înțelege.
Exact acest lucru a făcut Zoltán Balázs, pentru că a recitit cu ochii contemporanului, scrierile pline de pilde ale lui La Fontaine, țesând un colaj inedit și expresiv din ele (pe lângă fabulele cele mai cunoscute, amintite în text, sunt multe fabule, adevărate reflecții filosofice asupra condiție umane). Trebuie remarcată traducerea inspirată în limba română a lui Tudor Măinescu și Aurel Tita.
Rezultatul? Un spectacol foarte modern, alert, plin de ritm și muzică (cu un play list la zi, ceea ce de obicei ascultăm pe spotify) cu fabulo-povești care curg una din alta, seducătoare, încărcate de umor, inteligență și poezie.
Zoltán Balázs este un regizor cu un program estetic foarte clar – a dovedit-o în toate spectacolele sale -, dotat cu inteligență emoțională, cu un neastâmpăr intelectual și cu un simț cromatic rafinat.
Este un pictor al lumilor scenice, iar, culorile alese nu sunt deloc întâmplătoare, ci sensuri/ipostaze ale lui a fi, în roșu, negru și alb. Roșu, energie și vibrație, negrul, neant, întuneric, frică, albul, lumină, puritate, aspirația la mântuire. Modul în care glisează culorile odată cu fabulo-poveștile, cu jocul actorilor, cu revărsarea de costume, unul mai expresiv decât altul, cu scenografia-personaj a lui Constantin Ciubotariu, ne poartă într-un univers desprins parcă din suprarealismul lui Marcel Iancu, Gellu Naum, Victor Brauner sau din Babilonul magic al lui Cortazar și Marquez, un univers numit atât de sugestiv, Pandorium.
Fabulo-povestea care ne introduce în acest univers este Omul și chipul său, un adevărat eseu filosofic despre condiția umană.
Dar cine deschide cutia Pandorei? Rând pe rând, întreaga faună a lui La Fontaine, populată cu toate animalele pământului, tot atâtea oglinzi ale chipului interior omenesc.
Actorii care joacă cu vervă și entuziasm, se metamorfozează cu grație și aparentă ușurință în fața noastră, din leu fioros în șoricel neputincios, din iepure fricos în vulpea cea vicleană, din greiere în furnică, din broască în nevăstuică…
Balul mascat al fabulo-utopiei este deschis și acompaniat pe toată durata lui, de tânărul actor Conrad Mericoffer El este Autorul, un La Fontaine debordând de imaginație, maestrul deghizărilor și al istoriilor pline de înțelesuri.
Cele opt actrițe care întruchipează bestiarul francezului de geniu, creează fiecare portrete de neuitat. Alina Berzunțeanu, Mădălina Ciotea, Sabrina Iașchevici, Ioana Mărcoiu, Crina Mureșan, Cătălina Mustață, Paula Niculiță și Simona Popescu, țes din firele nevăzute ale fanteziei, o Arcă a lui Noe, pe care urcă leul, vulpea, broasca, șoricelul, măgarul, iepurele, greierele, furnica, nevăstuica, vrabia, bufnița, lebăda, câinele, porumbelul, păianjenul, delfinul, leopardul musca, albina, ariciul, corbul, ursoaica, liliacul, peștele, șarpele, gazela, barza ,pisica, elefantul, în încercarea de a se mântui prin poveste. Doar Cuvântul bine chibzuit, bine înțeles ne mai poate salva. Ne mai poate salva? – se întreba La Fontaine, în secolul XVII ,se întreabă și ne întreabă Zoltán Balázs, în secolul XXI.
.
Foto: Andrei Gîndac