Inventarul Lumii alcătuit de Molière și Gigi Căciuleanu

 

Imaginație, vervă intelectuală, umor sclipitor, lumea femeilor și a bărbaților luată peste picior, aflată într-un fals război, micile, marile ipocrizii ale societății, dintotdeauna, se revarsă în spectacolul de teatru dans sau dans teatru, gândit de excepționalul coregraf Gigi Căciuleanu.

Cu istețimea minții, cu poezia sufletului, a recitit opera lui Molière, și în pași de dans a alcătuit inventarul lumii, din fragmente sugestive luate din Femeile Savante, Școala Femeilor, Școala bărbaților, Căsătoria cu de-a sila, Doctor fără voie, Sganarelle sau Încornoratul închipuit.

Așa a luat naștere acest spectacol deosebit, Școala femeilor versus Școala Bărbaților (traducerea și adaptarea pentru scenă, Codruța Popov)

Toate clișeele și tabuurile vremii sunt ironizate, ridiculizate, prețioasele vremii și prețioșii domni și domnișori, geloșii,  sunt o expresie a frivolității și superficialității. Gelozia, adulterul, minciuna, instituția căsătoriei, sunt luate în răspăr.

Spectacolul începe în holul Sălii Studio a Teatrului Național timișorean, unde Mademoiselle Pretiosi, interpretată de Mirela Puia,  ne face o invitație cât se poate de tentantă: hai să râdem, să râdem, să ne lăsăm cu inima ușoară purtați de ce simțim noi.

Întâlnirea actorilor – Alina Ilea, Flavia Giurgiu, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Iuliana Crăescu, Alina Spiridon, Oana Antonovici, Cătălin Ursu, Raul Lăzărescu, Marin Lupanciuc, Darius Zet, Andrei Zgăbaia, Bogdan Blystiar, Alexandru Romescu – cu Gigi Căciuleanu a constituit o experiență unică și i-a determinat să-și  exploreze propriile resurse și să găsească propriile soluții de interpretare.

E clar că această întâlnire a stat sub semnul creativității, al fanteziei, al depășirii granițelor dintre teatru și dans, a redescoperirii acestui gen al artelor performative, pe care Gigi Căciuleanu îl stăpânește atât de bine.

Scenografia și costumele Corinei Grămoșteanu completează în mod fericit ideile lui Gigi Căciuleanu .

Școala femeilor versus Școala bărbaților, este o încântare teatrală în pașii dansului contemporan, una dintre bijuteriile repertoriale ale actualei stagiuni a Naționalului timișorean.

Cele trei seri de teatru de la finele lui octombrie, al unui octombrie de vis, sunt imaginea de succes a Naționalului timișorean și a echipei fără de care nimic nu ar fi posibil: Ada Hausvater , director general, Ion Rizea, director general adjunct, Codruța Popov, consultant artistic.

Lor li se adaugă regizorii, scenografii, tehnicienii, sufleurul teatrului, Judit Reinhardt (care face această meserie pe cale de dispariție, de 17 ani!) și desigur, actorilor primei scene bănățene.

E impresionantă campania de solidaritate cu poporul ucrainean, Stop the war, pe care actorul Ion Rizea, o rostește înaintea oricărui spectacol.

Întâmplător sau nu, regizorii celor tei spectacole, Radu Iacoban Sabin Popescu și Gigi Căciuleanu, aduc un elogiu femeii.

În acest început de secol XXI, deloc senin, unde războaiele se țin lanț, iar direcția înspre care se îndreaptă umanitatea, nu e deloc clară, singura oază de normalitate și frumusețe rămâne Teatrul.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *