Cine pe cine mai îmblânzește în cameleonicul secol XXI?

În plin secol al feminismului, al conceptului politically correct, al fluidității de gen, al analizelor psihanalitice ale inteligenței erotice, pe cine mai interesează subiectul piesei marelui Will, Îmblânzirea Scorpiei?

Mulți ar spune, e vetust, nu mai reflectă nimic din emancipatul secol XXI, căci femeile și-au câștigat drepturile, ba mai mult, sunt lideri, că ne îndreptăm spre o epocă a matriarhatului e.t.c… e.t.c…

Iar, Shakespeare și povestea prea frumoasei Kate, nesupusa, și a lui Petruccio, pețitorul și viitorul soț, scrisă în plină perioadă misogină, nu știu ce relevanță ar mai avea astăzi la public. Poate, doar la nivel de arheologie teatrală și la nivel de virtuozitate lingvistică. Piesa lui Shakespeare care a cunoscut sute și sute de montări, a inspirat celebrul musical Kiss me, Kate, este o probă a comicului inteligent al  autorului, a dexterității sale verbale, dar, cam atât…Oare?

Iată că tânărul  actor, dramaturg și regizor Radu Iacoban a propus Naționalului timișorean piesa lui Shakespeare, Femeia îndărătnică (titlul originar), scrisă în plină perioadă a Renașterii târzii, o comedie a tinereții lui tumultuoase. El urmează clișeele epocii, profund patriarhală, aflată sub perceptele rigide ale Bisericii. Evident, Radu Iacoban a simțit imediat oportunitatea acestei piese, într-o vreme a răsturnărilor clișeelor, când vocea femeii se face din ce în ce mai auzită. Dar… lucrurile nu stau chiar așa. Și tocmai acest aspect îl scoate la lumină Radu Iacoban. Desigur, textul lui Shakespeare este doar un pretext pentru un comentariu post modern, pertinent, despre condiția femeii, în plină revoluție digitală.

Mentalitățile, prejudecățile, din păcate, nu s-au schimbat. Un număr din ce în ce mai mare  de femei sunt subiectul violenței domestice, a unor tragedii domestice greu de imaginat, bine ascunse, de cele mai multe ori, sub preșul politeții civilizaților. Barbaria are proporții din ce în ce mai amenințătoare. Iar, femeile, cu prețul multor sacrificii reușesc să se impună. Comentariul post modern al lui Radu Iacoban, este unul alert, inteligent, cu accente puternice de umor.

Caterina, interpretată de Flavia Giurgiu, cu mult talent, concentrează toate glasurile femeilor care nu s-au lăsat înfrânte și fără nicio frică își revendică libertatea și drepturi depline alături de bărbat. Petruccio, pretendentul la mâna ei, însărcinat cu domolirea scorpiei, are în charismaticul actor Matei Chioariu , un foarte bun interpret, capabil să construiască personajul din replici pline de har.

Ion Rizea, în personajul tatălui Caterinei, Baptista Minola, își relevă din nou calitățile multiplei sale personalități artistice. Cântă, dansează, rostește replicile cu ușurință, cu umor meșteșugit, experiență, pe care numai un mare actor o capătă în timp.  Celor trei talentați protagoniști le dau replica atent, cu imaginație și umor,  Cătălin Ursu (Hortensio), un actor polivalent, Andrei Chifu (Grumio), Mihai Lupanciuc (Lucentio), Bogdan Spiridon (Tranio), Cristina Chiperi (Bianca), Romeo Ioan (Gremio), Darius Zet (Biondello),Claudia Ieremia (Vincentia).

Împreună cu scenograful Tudor Prodan, Radu Iacoban a creat două  universuri aparent paralele, două voci ale Timpului, una a Renașterii târzii și una a Prezentului, ca două oglinzi uriașe care la un moment dat, își intersectează imaginile. Și în spatele lor, un mare hohot de râs, eliberator.

Foto: Adrian Pîclișan

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *