Monștrii din spatele fațadelor strălucitoare ale civilizației

Teatrul Foarte Mic nu a vrut să fie mai prejos decât fratele său mai mare și a ieșit la rampă cu premiera Măcelul, de Yasmina Reza. Actrița Teatrului Mic, Andreea Grămoșteanu a fost atrasă de cunoscutul și îndrăgitul text al Yasminei Reza, Zeul Măcelului, care a mai fost montat în lumea noastră teatrală.

Andreea Grămoșteanu a intuit foarte bine că textul Yasminei Reza este extrem de ofertant pentru actori. A lucrat împreună cu scenografa teatrului, Ioana Pashca, invitându-ne în sufrageria familiei Vallon, unde are loc înfruntarea aparent politicoasă cu familia Reille.  Punctul de plecare fiind accidentul petrecut la școală, care îi are ca protagoniști pe copiii celor două familii.

Dacă inițial, totul decurge cu zâmbetul pe buze, amabilități și dulcegării, încet, încet, lucrurile o iau complet razna. Copilul familiei Vallon este cel care a fost agresat, dar, granița dintre agresor și agresat, dintre victimă și instigator se șterge, așa că la un moment dat, în timpul discuțiilor, se ajunge la concluzia că nu putem ști cu exactitate cine a început ostilitățile. Veronique Vallon – Claudia Prec – și Michel Vallon – Andrei Seușan -sunt oglinda clasei mijlocii franceze, cu aspirații însă către un statut social mai înalt. Ea, profesoară și scriitoare, el, mic proprietar. Ceilalți, Annette Reille, care se ocupă de acte de caritate și în general cu nimic și Alain Reille, CEO într-o mare companie farmaceutică, sunt oglinda clasei sociale în ascensiune, noii îmbogățiți.

La un moment dat, nici nu mai are importanță că cei doi copii sunt tema întâlnirii lor. Părinții nu se mai pot controla și ies la iveală frustrările, angoasele, secretele, impostura și minciuna, superficialitatea relațiilor, indiferența și cinismul. Ce rămâne din baletul familiior Vallone și Reille? Un Măcel. Măcelul care se află în spatele protocolului social.

Mă bucur foarte mult pentru frumoasa și expresiva actriță Manuela Hărăbor. Ea creează un rol foarte bun.    Personajul ei, Annette Reille, o femeie bogată, plictisită,  care nu mai crede în nimic, are forță, credibilitate, umor și dramatism.

Măcelul Yasminei Reza este și măcelul nostru, a celor ce se cred civilizați, oameni de bine, dar, care se dovedesc în esență barbari.

Foto: Bogdan Catargiu

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *