Am avut privilegiul să vizionez în premieră absolută ultimul film al regizorului american Wes Anderson, The French Dispatch, la ARCUB, în cadrul Retrospectivei Anonimul.

Întâmplător sau nu, eram convinsă că mă duc la un film de Roy Andersson, care este unul dintre regizorii mei preferați. Deci, eram pregătită pentru întâlnirea cu Roy Andersson cu lumea lui atât de specială. În entuziasmul meu îi spuneam Cristianei Mitea și Mirunei Berescu, directoarea Festivalului Anonimul, despre unul din filmele wow ale cinematografiei europene, Songs from the second floor. Am văzut că se uită la mine ușor nedumerite. Eu peroram înainte despre fenomenul suedez Roy Andersson.

Intru în sala de la Arcub, unde a avut loc proiecția, mă uit cu atenție la titlul și numele regizorului și dintr-odată am o iluminare. E Wes Anderson, cât se poate de american, cât se poate de special și el, dar, cu totul și cu totul altceva. Mi-am adus aminte de peliculele lui pe care le-am văzut, The Darjeeling Limited, Hotel Grand Budapest și animația distopică Insula câinilor și care m-au marcat profund.

Atunci, am realizat și de ce creierul meu mi-a jucat această festă. Între cei doi regizori, estetic vorbind, la nivel de limbaj cinematografic există un fel de similitudine. În Wes Andresson îl regăsești însă și pe Jean Luc Godard sau Robert Altman.
Un subiect aparent străin culturii europene, lipsit de clasicul conflict, o epopee vizuală, sofisticată, eclectică, barocă, cu foarte multe note se subsol din cultura și filosofia americană și universală – o scrisoare de dragoste către jurnaliști, situată într-un avanpostul unui ziar american, The New Yorker, într-un oraș francez fictiv din secolul al XX-lea (Ennui sur Blasé), care dă viață unei colecții de povești publicate în The French Dispatch Magazine.

Umor, inteligență sclipitoare, o distribuție de excepție – Bill Murray, Tilda Swinton, Lea Séydoux, Benicio del Toro, Adrien Brody, Frances Mc Dormand, Owen Wilson, Mathieu Amalric, Christoph Waltz, Liev Schreiber, Willem Dafoe – un rafinament extrem al fiecărei imagini, lucrată în cele mai mici detalii, ca într-un roman grafic al maeștrilor japonezi.

Toate clișeele societății, culisele unui ziar, care sunt culisele unei întregi lumi, bucătăria internă a existenței umane în tot ce are ea mai frumos, mai absurd, mai dureros, mai nebunesc, mai întunecat, apar în fața noastră într-o orgie vizuală.

Dacă vreți să degustați un film pentru care frații Lumière ar fi fericiți că au inventat cea de-a șaptea artă, lăsați-vă simțurile scăldate de imaginile aproape perfecte, gândite și create de Wes Anderson.