La ora când scriu, într-o clipă de grație a Naturii, acel moment rar când apune soarele și lumina e plină de taină, am crezut că o să-mi mai treacă revolta, furia, la aflarea întâmplătoare a unui așa zis fapt divers.
Aflu că la o premieră, pe care am văzut-o de curând, doi dintre actori erau nevaccinați, câțiva din distribuție aveau testele rapide covid, pozitive!!!
Ei și, o să spuneți! Sunt actori, imuni la virus! Joacă fără mască, aproape de public, ca niște eroi, cu piepturile goale în fața pandemiei! Doar au fost învățați că arta cere sacrificii!
Spectatorilor li se cere certificatul verde de vaccinare, la intrarea în sala de spectacol, cât se poate de normal și rațional, dar, ce să vezi, regula nu se aplică și la actori, personalul tehnic, întreg personalul auxiliar al teatrului! Și rațiunea unde s-a ascuns?
Răspunsuri de genul, dar, guvernanții nu au spus că actorii trebuie să prezinte certificatul verde, asta mai vedem, de luni (adică de mâine, luni, 25 octombrie), și ce vină au managerii de teatru? Ei, de unde să știe cine e vaccinat și cine nu, fiecare are dreptul să aleagă – da, foarte adevărat, atâta timp cât alegerea ta nu îi pune în pericol pe ceilalți, mai ales, din poziția în care te afli – și au acoperire! E problema guvernanților, a liderilor politici care ne conduc și dau decizii!
Ok, dar, ce facem într-o societate ca a noastră dâmbovițeană, miticească, unde clasa politică e orice altceva, decât clasă politică! Iresponsabilă, incompetentă, analfabetă, penală, sunt numai câteva dintre adjectivele blânde cu care poate fi alintată!
Cât de… poți fi, ca să crezi că într-o țară, fostă comunistă, care are în ADN frica, teroarea, minciuna, neîncrederea, suspiciunea, scenarita, conspirațiunile locale și mondiale, o să-ți convingi cetățenii cu măsuri răstite, neexplicate, lătrate, scrâșnite, cu personaje arogante, cinice, care se contrazic de la o propoziție la alta.
Mai ales acum, când ne-a lovit libertatea și internetul în moalele capului (la propriu și la figurat) și toți știm ce e cel mai bine, deținem adevăruri absolute, iar, specialiștii – cine mai sunt și ăștia? – ne bâzâie la cap. Noi ne uităm la Zeul Internet, la Zeul Facebook și evident, nu ne lăsăm influențați de specialiști!
Aferim! Mai vine și sfânta Biserică Ortodoxă, mai exact spus, Prea Fericirea Sa prin intermediul preoțimii de jos, care cântă în corul bocitoarelor care jelesc păcatul vaccinului. Ne ajută Dumnezeu! Ce-i drept, Prea Fericirea Sa, diplomat și om de afaceri cum e, a simțit oportunitatea să-și schimbe discursul anti în discurs pro, numai că nu prea a ajuns și la preoțimea de rând!
Nu spun numele teatrului și al managerului, pentru că din păcate, e o situație cvasi generalizată în teatrul și arta românească.
Soluția nu e ca teatrele și instituțiile de cultură să se închidă – că și așa sunt într-o suferință enormă – ci să se respecte reguli elementare de bună funcționare. Pentru aceasta, nu e nevoie neapărat de o clasă politică – de unde s-o iei? – ci de manageri ai artelor spectacolelor raționali, informați, cu responsabilitate, conștiință , căci se pleacă de la prezumția că ar fi intelectuali, educați, neinfluențați de toate casandrele, oracolele, profețiile zeului internet și nici de bâlbâielile și aberațiile clasei politice, aflată într-un delir continuu .
Probabil că e o utopie să crezi așa ceva! Facem însă o încercare, poate se trezesc managerii din cultură și cei care se află în structurile Primăriilor și în cele ale a Ministerului Culturii!!!???
E atât de simplu! Se pot ține spectacole, orice fel de evenimente culturale, respectând regula simplă de vaccinare și pe cea a certificatului verde, cu o sală la jumătate din capacitate, pentru a putea păstra regula de distanțare. Sau efectuarea în masă a testelor PCR, plătite de Statul Român, cel complet absent!
Dar, de ce să gândim? Dar, de ce să ne asumăm responsabilități? Dar, de ce să ne încărcăm cu energii negative? Vine Crăciunul, avem alte probleme…Lasă, că merge și așa, Doamne Ajută! Și curg emoticoanele cu inimioare, îngerași și rugăciuni!
Da, mărturisesc, nici eu nu am avut încredere la început! Am fost un fel de Toma Necredinciosul!
Supramediatizarea, unicul discurs de dimineață până seara cu și despre Covid, acel sentențios trebuie, trebuie să vă vaccinați, rostit cu gravitate de guvernanți care nu au nicio credibilitate, cu un sistem medical la pământ, tot mai îndepărtat de jurământul lui Hipocrate, la ce reacții să te aștepți? La reacții alergice, evident, în fața unei clase politice vidată și covidată în conținut și de conținut!
De vaccinat, m-am vaccinat, printre primii, nu din convingere, ci pentru că fiind medic la bază, am simțit că e o obligație morală față de ceilalți – știu, sună complet neadecvat pentru timpurile noastre! Convingerea a venit ulterior, când atâția prieteni și prieteni ai prietenilor s-au îmbolnăvit grav, unii, dintre ei, au decedat.
Și mi-am dat seama ce greșeală am făcut, neurmărind deloc viața politică, pentru că mi se părea timp irosit. De când am început să mă conectez la realitatea politică și să trec peste Lehamite, am înțeles că politicul din nefericire, își pune amprenta pe viața fiecăruia dintre noi și, e înfricoșător! M-am trezit și am ieșit din coconul meu autoprotector (am considerat această atitudine ca fiind cea mai bună prevenție împotriva stupidității, prostiei, absurdului halucinant), ca să pot reacționa în cunoștință de cauză.
În situația dată, când România a devenit un studiu de caz pentru Occident, e obligatoriu să ne revenim, să gândim, să ne aducem aminte că suntem Homo Sapiens și că libertatea individuală nu înseamnă și libertatea de a-l omorî pe Celălalt, în divizarea falsă și inacceptabilă – suntem sau nu suntem în secolul XXI? – între vaccinați și non-vaccinați…
Discursul divizării, discursul urii, discursul cu tonul ridicat, isterizat și isterizant, face trimitere la cea mai neagră pagină a istoriei umanității.
Zilele trecute am citit Discursurile din Suedia le lui Albert Camus, cu prilejul decernării Premiului Nobel pentru Literatură în decembrie 1957.
Nu ne vom mira atunci că această societate a ales să-și facă religie dintr-o morală a principiilor formale și că înscrie cuvinte precum libertate și egalitate , atât pe închisorile și templele financiare. Totuși, prostituarea cuvintelor nu rămâne nepedepsită. Cea mai calomniată valoare în ziua de astăzi este cu siguranță valoarea de libertate.
Cine are urechi de auzit, să audă!