Jurnal de covidat(ă)

Deja devine plictisitor și enervant. Sunt în a patra sau a cincea zi de arest la domiciliu. Mă învârt în jurul  meu, fac plimbări romantice  între sufragerie, dormitor și baie cu popasuri în terasa cu flori. Noroc că am un companion – Slavă Domnului, nu din rasa Homo Sapiens – inteligent, agil, pe care îl interesează doar existența lui și a habitatului, nimic despre CooooVid!

Și desigur am căzut pradă mass media, e adevărat pentru scurtă vreme, dar, suficient pentru ca s-o iau razna. Bombardament continuu cu și despre catastrofa din România, calamitatea  numită clasa politică, acest produs unic covidodâmbovițean, care cred că era covidat avant la lettre.

 

Conspirații, războaie, figuri scrârșnite, niciun zâmbet, nicio urmă a urmei normalității.

S-a dus naibii feng shuiul vieții, armonia universală,  lumina divină, gândirea pozitivă, optimismul imbecil.

Am găsit o evadare în posteritate…Tot la frații noștri francezi. Micul Paris se hrănește hulpav din marea Franță. Și nu cu oricine, chiar cu Albert Camus, o conștiință și o voce lucidă a unui intelectual din cea mai nobilă spiță, un model pentru ceea ce ar trebui să fie Elita unei societăți.

Așa că deocamdată, am dat bir cu fugiții din paranoiacocovidată, și mă retrag în universul camusian.

 

Arest la domiciliu, zilele 3, 4 și 5 (3 în 1, căci e criză monșer!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *