Reîntoarcerea Thaliei

Doamne, cât mi-a fost de dor de teatru. Isteria covidă care a lovit întreaga planetă, cu accente specifice pe la noi, de culoare gri dementă, m-a făcut să tânjesc chiar și după spectacole mediocre, submediocre, doar să simt scena, răsuflarea actorilor… Bine, nu-i prea greu să nu găsești spectacole mediocre/submediocre în peisajul autohton, dar, să nu fim malițioși! Ca să nu mai pun la socoteală ce a fost în viața actorilor, un coșmar!

În rubrica de și despre teatru, o să mă bucur sau dezbucur de doamna/domnișoara Thalia, fără vreo urmă de distrugător de profesie și rebel fără cauză. De altfel, nicio rubrică nu a fost gândită decât în ideea construcției, nu a demolării!

Cel mai ușor e să demolezi cu sau mai ales, fără argumente. Așa ne facem vizibili, vocali, interesanți, altfel! Valabil pentru societatea noastră și nu numai, dar cu precădere, valabil pentru minunata noastră lume a criticimii, mai la obiect, ar fi, să zici a criticăreselor (rimează cu cârciumăresele, florile, dar nicio asemănare!).

O să încerc – ceea ce e aproape imposibil, căci imediat, cineva îți va sări la beregată, că urmărești ceva, că te-a pus cineva…, variațiuni pe aceeași temă- să nu fiu partizană, din gașca de dreapta, din gașca de stânga și alte direcții.. , să fiu pur și simplu obiectivă, situată și de-o parte și de alta a scenei. Ca spectator și concomitent ca persoana/persona care a cunoscut, a fost curioasă, să vadă aproape de fiecare dată cum se naște premiera, cu transpirație, emoții, greșeli, îndoieli, și mai ales cu o grămadă de birocrație, bani care mai mereu nu se găsesc, dar se regăsesc pe unde nici nu te aștepți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *