Într-un blog și, de cultură, deci cu pretenții, putea lipsi un motan? Numai că motanul a fost de acord cu greu să apară în media, ținând foarte mult la protecția datelor personale.
În fine, după ce am trecut peste aceste dificultăți, o să vă spun sau mai bine zis vă zice chiar el, de ce este atât de special. Și credeți-mă nici eu, umilul lui colocatar, nici Momo nu suferim de narcisism exagerat.
Pentru început, subliniez, cu acceptul lui, dar și cu acceptul UE, căci nu facem nimic de capul nostru, iată cum a apărut în viața mea Motanul.
Vară. Pământ pârjolit. Persona/moi, confuză. Între joburi și alte chestii, alunecând prin cotidian, în urmă cu patru ani, în epoca preCOVID, un mic ghemuleț de blană se rostogolește printre mâinile mele.
Botezat imediat, în religia miaunească, Momo. (de la cartea lui Michael Ende cu același nume. Am transformat puțin personajul puștoaicei care se luptă cu oamenii cenușii care vroiau să fure Timpul).
Și să revenim, la persoana întâi, momonească. Am intrat în apartamentul unor sapienși, fără să fiu întrebat dacă îi și doresc. Dar trecem peste asta. Cine naiba își alege părinții?
M-am acomodat, ce era să fac, stau bine cu neuroplasticitatea, și am viețuit cu acești sapienși. La un moment dat, unul dintre sapienși a dispărut, aici i se zice moarte. A rămas doar unul dintre ei. O ea, am intuit repede. Numai că, surpriză! Totul s-a schimbat cu rămasa. Barometrul meu paranormal îmi indica valori ucigașe de energie negativă. Mă tot gândeam ce naiba să fac, nu neapărat pentru ea, cât mai ales pentru mine, că zău, nu mă simțeam deloc Regele. Nici nu mă băga în seamă. Cred că era într-un fel de letragie ,rămasa. Așa că am scos din arsenal arma mea mortală. Am mușcat-o de deget, precis, chirurgical, că evident, a ajuns la chirurgie plastică. Pe zi ce trecea, observam că barometrul meu paranormal îmi indică valori din ce în ce mai aproape de normal. Mai mult decât atât, cam după un an, barometrul îmi arăta, uluială, energie pozitivă.
Atunci, fără ca eu s-o influențez în vreun fel, m-a declarat Psihologul anului 2020.
Eu, Momo, am bătut doar cu astea două lăbuțe, plus alte două, toată tagma psihologicească și psihiatrească (fiind ea mai ales feminină, după observațiile mele)!