Am avut privilegiul ca dintr-o singură suflare să vizionez cele trei premiere ale Teatrului Odeon din stagiunea 2024-2025.
Dintr-o suflare, pentru că le-am văzut una după alta, dar și pentru că împreună constituie un program estetic pus în scenă de marii regizori Silviu Purcărete, Dragoș Galgoțiu și coregraful Arcadie Rusu.
Ludwig, regizat de Dragoș Galgoțiu după Ritter, Dene, Voss și alte scrieri ale celebrului scriitor și dramaturg austriac, Thomas Bernhard, aduce în prim plan una dintre temele obsesive ale autorului, condiția Artistului/Filosofului într-o societate mercantilă, unde impostura, fariseismul și minciuna sunt valori supreme. Cine are nevoie de un filosof în asemenea vremuri tulburi, unde plăcerile frivole, superficialitatea indiferența sunt la mare căutare. Ludwig Wittgenstein este izolat de societate pentru ideile sale îndrăznețe și internat într-o clinică de psihiatrie. Când se întoarce acasă la cele două surori actrițe, conflictul se adâncește și mai mult iar șansele de a-și regăsi liniștea și timpul pentru meditație sunt tot mai îndepărtate. Deși în timpul vieții sale, care a stat sub blestemul celor două războaie mondiale, nu a publicat decât un singur tratat de filosofie a limbajului și de logică modernă, Tractatus Logico Philosophicus, gândirea lui a influențat semnificativ viața intelectuală austriacă și nu numai. Așa zisa lui nebunie este o formă de rebeliune supremă față de o societate închisă, captivă în propria neputință. În fața realității hâde, el devine supremul inadaptat, intrând în conflict cu sistemul și cu oamenii care-l reprezintă.
Cele două surori surori ale lui Wittgenstein sunt interpretate admirabil de Antoaneta Zaharia și Sabrina Iașchevici. Foarte bune sunt și partiturile studentei care-l idolatrizează pe filosof, Ruxandra Maniu dar și doctorul care încearcă să-l studieze pe Wittgenstein ca pe un cobai, Marius Damian împreună cu pacientul său, Laurențiu Lazăr.
Dragoș Galgoțiu a creat și decorul, în care regăsim picturi ale Wandei Decca și o sculptură a lui Wittgenstein creată de Alexandru Rădvan.
Costumele Liei Manțoc completează în mod expresiv universul lui Galgoțiu încărcat de umor negru .
Nu întâmplător l-am lăsat la urmă pe interpretul lui Wittgenstein, Eduard Trifa, care înțeles foarte bine frământările și neliniștile filosofului, fiind o prezență charismatică, pe care cu greu poți s-o uiți.
Pasiunea devoratoare a lui Nijinski
Tot un mare inadaptat e și genialul Nijinski, care a marcat definitiv istoria dansului secolului XX și continuă să fascineze generații întregi. Premiera Nijinski. Agonie și extaz , este un proiect extrem de îndrăzneț și neconvențional. Arcadie Rusu( coregraf, concept și light design) pătrunde în universul tulburător, hipnotic, obsesiv al lui Nijinski, complet neînțeles de contemporanii săi. A ars cu fiecare mișcare, s-a devorat clipă de clipă, a alunecat secundă de secundă la granița extrem de subțire între nebunie și normalitate. O lume fascinantă, suprarealistă, unde fiecare mișcare a corpului e sublimă și depășește chiar cea mai vie imaginație, un echilibru extrem de fragil între genialitate și nebunie. Acestei lumi cu mii de fațete, prinsă tot timpul între agonie și extaz, îi dă viață prin toți porii ființei sale, fără nicio plasă de siguranță, extraordinarul Răzvan Mazilu. Un pariu cu imposibilul, cu limitele corpului fizic, renăscând în permanență ca pasărea Phoenix, câștigat cu brio de Răzvan Mazilu. Umbrele lui Nijinski se strecoară în sufletul său zbuciumat, întruchipate de actorii Meda Victor, Vlad Bîrzanu, Nico Becker și Vlad Crudu. Exerciții de admirație și virtuozitate ale unuia dintre cei mai talentați balerini de la noi, ne demonstrează că orice obstacol poate fi îndepărtat, începând cu vârsta (Răzvan are 51 de ani) și sfârșind cu învingerea gravitației. Lucrez la acest proiect cu strania și superba senzație că am învins timpul, declară Răzvan Mazilu.
Silviu Purcărete față în față cu un Moliere al secolului XX
Când spui Silviu Purcărete spui aventura teatrală la cote maxime. Spui marcă înregistrată a valorii, cu doi prieteni artiști cu care colaborează de multă vreme, scenograful Dragoș Buhagiar și compozitorul Vasile Șirli. După spectacolul de mare succes Lexiconul Amar, Silviu Purcărete a revenit cu montarea Tertium Non Datur, o reverență și în același timp o redescoperire pentru publicul românesc a lui Sacha Guitrie, supranumit un Moliere al secolului XX, autor prolific, actor de teatru, film și regizor. A radiografiat cu mult umor societatea franceză, cu tarele ei, cu mici escroci, cu amantlâcuri, cu tot felul de situații caricaturale. Tertium Non Datur e un imens puzzle, unde fiecare piesă are locul ei bine definit. Piesele scurte care compun Tertium Non Datur, au fost scrise în perioada 1905-1939, sunt pline de farmec, umor absurd, sunt ca un pahar de Martini în plină vară. Actorii trec cu grație și bună dispoziție de la un rol la altul. Toți au partituri de luat în seamă. Ioana Bugarin (Hildebrande, Femeia, Domnișoara Guillot), Ruxandra Maniu (Bona, Doamna Hochepot), Ana Maria Moldovan (Jeanette, Doamna Gaby P) și Meda Victor (Rosy, Elvire M), sunt charismatice, au un umor spumos, te molipsesc cu râsul lor. Pavel Bartoș (Van de Pioch, Amantul, Domnul Michaud) e în mare vervă, alături de Claudiu Bleonț (Lucien, Soțul, O.A.C.). Teatrul absurd e prezent în fiecare secvență, iar actorii Pavel Batinaș (Domnul Hochepot) și Vlad Bîrzanu (Maximilien) dau savoare și farmec acestui gen teatral.
Tertium Non Datur e ca o ploaie caldă într-o lungă zi de vară. Te binedispune și te cheamă să revii la spectacol.
Fotografie- secvență din spectacolul Tertium (Non) Datur