Nu mică mi-a fost mirarea când într-o zi de luni, după amiază, spre finele acestei ierni primăvăratice, am intrat în Sala Mare a Naționalului bucureștean – Sala Ion Caramitru – să vizionez spectacolul Old Love, de Norm Foster, locurile erau toate ocupate (evident, respectând norma de ocupare a sălii, de 30%).
Desigur, m-am bucurat, că atâția oameni au ales să-și petreacă timpul liber, delectându-se la această comedie dulce-amară, cu happy end (final din ce în ce mai puțin întâlnit atât în artă, cât și în viață!)
Textul unuia dintre cei mai de succes dramaturgi din Canada, a fost adaptat pentru scenă de regretatul regizor Peter Bokor, sub titlul Dragoste veche de neuitat.
Alegerea regizorului Daniel Bucur, care trăiește de mai multă vreme în țara arțarului, a fost inspirată, pentru că pe de o parte, deschide o fereastră culturală către Canada, iar, pe de altă parte, ne propune un spectacol de care aveam nevoie, cu umor, nostalgie, un subiect vechi de când lumea: dragostea. Dragostea poate începe la orice vârstă și nu durează doar trei ani, cum spunea romancierul francez Frederic Beigbeder (vezi bestsellerul lui, Dragostea durează trei ani). In cazul personajelor lui Norm Foster, cei doi protagoniști din rolurile principale, Bud Mitchell, un mărunt funcționar și Molly Graham, soția patronului lui Bud, care se întâlnesc întâmplător la party-urile de sfârșit de an ale companiei, ne demonstrează exact inversul titlului romanului lui Beigbeder. Când ei doi se vor reîntâlni după 35 de ani, când începe marea poveste de iubire (nu vă fac story-ul piesei, căutați s-o vedeți, când se va mai juca) .
Norm Foster este un dramaturg prolific (are în portofoliu peste 50 de piese), un foarte respectat om de radio și pedagog, căruia chiar acest an, i se joacă acasă, în Ontario, recentele sale creații, Wildy Romantic, în cadrul The Foster Festival și Doris and Ivy in the Home, la Canada Playhouse.
Daniel Bucur, pe care publicul bucureștean îl știe din montarea Angajare de clovn , de Matei Vișniec, iar spectatorii din cele două mari metropole, din Cafeaua domnului Ministru, de Horia Gârbea, este și coordonatorul Asociației Rocade, prin intermediul căreia românii din Montreal și Toronto beneficiază de Stagiunea Teatrului Românesc și de Festivalul Filmului Românesc. În spatele acestor turnee și proiecte generoase, se află și omul de teatru româno-canadian Simona Hodoș.
Și acum să vorbim despre cei doi artizani ai acestei încântătoare comedii romantice (da, văd deja niște sprâncene ridicate în rândul criticimii, dar, ce nevoie avem noi de comedii romantice, romantism, în timpurile noastre!, ce desuet! ș.a.m.d.), talentații actori Constantin Cotimanis și Iulia Dumitru.
Pe Constantin Cotimanis nu l-am mai văzut de ceva vreme – când juca la Teatrul Nottara și, fiecare apariție a lui era răsplătită de public cu aplauze binemeritate. Așa că atunci când l-am descoperit în distribuție am fost plăcut surprinsă. Umor bine lucrat cu note de ușoară melancolie, fără să cadă o clipă în capcana melodramei ieftine. Dar, pentru mine, întâlnirea cu Iulia Dumitru a fost o reală bucurie. O știam vag din spectacolele Teatrului Masca, unde a jucat o perioadă, iar, acum, în această producție teatrală independentă, este o prezență remarcabilă. Sensibilitate, frumusețe, dicție, grație și feminitate inteligentă. Amândoi se completează profesional ireproșabil.
În rolurile secundare, Paula Chirilă (Kitty, soția lui Bud), absolventă a Facultății de Artă George Enescu din Iași, angajată a Teatrului Al. Davila din Pitești și cunoscutul actor de film, dar și de teatru, Adrian Păduraru (soțul lui Molly), își construiesc foarte bine personajele.
Și nu în ultimul rând, trebuie amintită, muzica lui Nicu Alifantis care a compus special muzica și scenografia Francescăi Cioancă.
În cele aproape două ore de spectacol, mi-am adus aminte de minunatul spectacol Comedie de modă veche, tot pe scena TNB, cu inegalabilii Carmen Stănescu și Mihai Fotino, dar și de filmul Gară pentru doi, cu Ludmila Grucenko și Oleg Basilașhvili.
Învăluită în aburii amintirilor și a acestei emoționante povești de iubire din Old Love, m-am uitat la cerul încă albastru, și am auzit șoaptele Naturii care murmurau: doar iubirea vă mai poate salva!
.
,