Barbaria ucide pentru totdeauna inocența ființei umane

Valurile barbariei se succed cu o viteză ce depășește viteza luminii. Da, cu pauze de rațiune, iubire, empatie, frumusețe și comuniune umană. Altfel, probabil, acum, în clipa numită 2022, nici n-am mai putea comunica.

Istoria umanității, precum și microistoria destinelor personale, a fost sfâșiată de barbarie. E ca o imensă portocală mecanică- referirea este evident la extraordinara carte a lui William Burroughs și la senzaționalul film al lui Stanley Kubrick, ambele cu același titlu-  , care ne lovește direct în plexul genetic.

Despre mecanismul acestei pandemii care a traversat fiecare secol în parte, cu virușii demenței, violenței, bestialității, ne vorbește și piesa polonezului Jaroslaw Swierszcz, un distins profesor de istoria artei, care a simțit nevoia să-și ia ca dramaturg, pseudonimul Ingmar Villqist. Se poate spune că are două vieți artistice, iar, în cea de dramaturg, completată de cea de regizor de teatru, scenarist și coregizor în film, s-a impus încă de la sfârșitul anilor 90. De altfel, piesa propusă acum de TNB, în cadrul programului Uși deschise pentru toți, a fost creată în 1999. Ca orice intelectual polonez care se respectă, Villqist este preocupat de marile probleme ale umanității, căutarea iubirii, furia care stă să explodeze în fiecare dintre noi, frica de moarte. Atât în teatru, cât și în film, politicul este omniprezent, tema fascismului, a totalitarismelor, în general, precum și tot ce este legat de sexualitate, sunt subiectele care-i stârnesc cel mai mult atenția.

Tragedia macroistoriei, oroarea care a fost cel de al Doilea Război Mondial,  se suprapune dureros peste tragedia microistoriei, a unei mame și a fiului său, grav bolnav psihic, prinși în această menghine, care a strivit milioane de oameni, evrei, romi, preoți, homosexuali, deținuți politici, dar, și germani civili. Și acțiunea surprinde chiar debutul demenței nazismului, când Hitler a dat ordin ca toți bolnavii psihici de pe teritoriul Germaniei să fie executați.

O mamă singură, o adevărată eroină, interpretată admirabil de Amalia Ciolan, a cărei experiență scenică își pune amprenta pe rolul Karlei, își dedică întreaga viața fiului ei, complet inadaptat, pentru a-l proteja de răutatea, cruzimea și totala lipsă de empatie a celor din jur, semenii lui!

Rolul extrem de dificil al lui Helver, este interpretat de Andrei Huțuleac, un tânăr actor  foarte talentat, înzestrat cu multă sensibilitate, un poet (atât la propriu, Andrei scrie poezii, cât și la figurat) al scenei. O partitură care-l provoacă să exploateze toate resursele sale artistice. Să reținem, că este și debutul lui Andrei Huțuleac pe scena TNB, căruia îi dorim cât mai multe roluri pe măsura potențialului său artistic. Poate, pentru că l-am văzut la premieră (la finele anului trecut), din cauza emoțiilor, a presiunii așteptărilor care planau asupra umerilor săi, mi s-a părut că nu a dat chiar totul.

Meritul aducerii în atenția publicului român, a unui valoros dramaturg polonez contemporan, a unei distribuții extrem de inspirate, i se datorează unui alt tânăr creator, cunoscut mai ales ca regizor de film, Matei Lucaci Grünberg.

Noaptea lui Helver nu este din păcate o metaforă a Răului, a Iraționalului,  ci este una dintre miile și miile de povești dramatice, ale Ororii Absolute a istoriei noastre recente, pe care tindem s-o uităm și deci, vom tinde s-o repetăm,  într-o formă sau alta.

Barbaria, iar una dintre culmile ei, a fost cel de-al Doilea Război Mondial, a ucis ireversibil inocența ființei umane.  Depinde numai de noi, ca în timpul care ne este rezervat în marele timp cosmic, să demonstrăm că într-o bună zi vom putea recăpăta harul/darul ce l-am primit: inocența și puritatea ei.

 

Fotografia care însoțește textul este semnată de Florin Ghioca

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.