De câțiva an, Undercloud este un fenomen în peisajul teatral independent. O inițiativă Chris Simion. Regizoare, scenaristă, scriitoare, manager, coach spiritual.
Festivalul Undercloud a fost privit la început cu circumspecție, ca mai apoi, să se spulbere toate suspiciunile și să fie primit din ce în ce mai bine de către noua generație și nu numai.
Ediția din acest an, a fost una, desigur, atipică, într-un context și mai atipic, al ubicuului Co-Vid. Așa că nu prea pot să trag o concluzie foarte clară.

O să privesc Undercloudul doar din perspectiva spectacolului pe care l-am văzut la Muzeul Țăranului Român, într-o sală cu aproape 80 de persoane stinghere, toate cu mască, ușor anxioase, care râdeau reținut, simțeau reținut. La aplauze, cum îi șade bine românului, frenezie, descătușare… Nu degeaba imnul nostru este cu Deșteaptă-te Române! Cea mai bună ilustrare a Imnului Național o puteti vedea în sălile de teatru. Că e un spectacol genial (vorba vine, că așa ceva…!), că e unul mediocru, că e unul de neprivit, nu are importanță. Finalul e mereu apoteotic.

Pentru mine Freak Show, scris, pus în scenă și jucat de Florin Piersic jr. era o noutate, pentru că nu am avut ocazia să-l văd la premiera din 2013. Oricum, s-a jucat sporadic, cu întreruperi destul de mari.
Și da, eram foarte curioasă să-l redescopăr pe Florin Piersic jr, pe care, ultima oară, l-am văzut pe scena Teatrului Act, în spectacolul Stage Dogs, unde îl avea ca partener pe Marcel Iureș.

Indiscutabil, e o performanță artistică, un tur de forță, să interpretezi pe parcursul a două ore, peste 13 personaje. Trece cu ușurință prin viețile unor personaje foarte diferite, segmente din realitatea noastră de zi cu zi, de la miliardarul de carton, la  bancherul, muncitorul de șantier, pensionarul, producătorul de film, profesorul, până la homeless.

Ceva însă nu-mi dădea pace, pe măsură ce-l vedem cum își construiește rolurile. Îmi aduceam aminte cu mare bucurie, de descoperirea pe care am făcut-o în 2002, la Gala Tânărului Actor, de la Mangalia, când am fost entuziasmată de energia, talentul, versatilitatea lui Florin Piersic jr. în one man show-ul Sex Drugs. Rock and Roll (recital pentru care a și primit în același an, Premiul Uniter pentru cel mai bun Actor).

Da, talent, da, umor, da, inteligență, da, expresivitate scenică… Și totuși…
În ce an suntem? În 2021, dar, era cam și cum nu ar fi trecut aproape două decenii. Era ca în gluma/observație socio-antropologică, care se face adeseori între cunoscuți (vai, dragă, dar, nu te-ai schimbat deloc!). Da, asta mă neliniștea și mă punea pe gânduri. De ce nu am observat o evoluție, o remodelare, un detaliu nou în modul de a comunica, un accent nou, alte tușe…E ca și cum ar fi încremenit în coconul de talent din 2002 și comoditatea succesului, charisma asigurată, nu l-ar mai fi împins de acolo. Rămas în cocon. Nu știu dacă e bine, e rău, nu despre asta e vorba, e doar o constatare a unui spectator atent.