Sfârșitul. Sau bullyingul, o stare de normalitate a unei societăți   bolnave

 

Mai întâi un cuvânt. Aparent, inofensiv. Intrat în vocabularul universal, relativ recent. Un cuvânt iconic pentru secolul XXI. Și cum nu suntem prea atenți la esențial, acest cuvânt  a devenit un fenomen. O reală, gravă și deocamdată ireversibilă pandemie. Fără antidot. Eseiștii au un nou obiect de studiu, filosofii, sociologii, eticienii (câți mai există!), la fel. Fenomenului de bullying i s-au consacrat studii peste studii, care apar și în continuare, din nefericire, o sursă inepuizabilă pentru mass-media, pentru teoreticieni ș.a.m.d.

E o prezență continuă în viețile noastre, ale copiilor, ale adulților, ale vârstnicilor. Nu scapă nimeni! E ubicuu și extrem, extrem de contagios. Pentru că totul se raportează la Covid, post Covid, aceeași termeni îi putem aplica și bullyingului, mai pe românește, hărțuirea, de orice natură. Adică, trebuie să ne obișnuim să trăim împreună cu ea, să ne imunizăm, să trecem prin bullying e.t.c.. Cu un amendament. Această nouă realitate  a secolului XXI, nu dezvoltă anticorpi. Fiind din ce în ce mai preocupați de Regele Mamona, superficiali, grăbiți în tot și toate, semnalăm cu îngrijorare bullyingul, dar, aproape fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, îl practică. Numai că semnalăm în treacăt, la fapt divers. Paradoxal sau nu, tocmai în epoca hiper corectitudinii politice, suntem tot mai rasiști, tot mai xenofobi, tot  mai intoleranți, tot mai frustrați, furioși, neputincioși.

Așa că am fost foarte interesată, când am descoperit în repertoriul Teatrului Mic, al cărui director  este regizorul Gelu Colceag, spectacolul Bull, scris de apreciatul și deopotrivă, controversatul dramaturg englez Mike Bartlett, în regia actorului Teatrului de Comedie, Silviu Debu.   Cunoșteam textele lui Bartlett, piesele sale au mai fost montate pe scenele din țară, provocatoare, cu probleme la zi, sensibile, pe care mulți dinte factorii decizionali, și le-ar dori, dosite sub preș. Nu întâmplător, montarea lui Mike Bartlett, care avut premiera Bull în 2015, pe scena Teatrului Young Vic din Londra a fost recompensată cu două premii de prestigiu, UK Theatre pentru Cea mi bună piesă nouă și cu Premiul Olivier pentru performanțele remarcabile actoricești.

Spectacolul l-am văzut la Sala Studio din strada Gabroveni, unde m-a impresionat scenografia creată de Ioana Pascha pentru holul  teatrului.

M-am bucurat că Silviu Debu a avut inspirația să-i aleagă pe talentații actori Virgil Aioanei și Diana Cavallioti , în rolurile Tony și respectiv, Isobel, cei doi corporatiști care se amuză pe seama colegului lor, Thomas, prea gras, prea urât, pentru gusturile lor, obiectul sistematic al bullyngului lor. Vlad Corbeanu, in rolul lui Carter, liderul corporației, cinic, indiferent, e bine interpretat. Diana Cavallioti, frumoasă, charismatică, nuanțată în interpretare, pe care o știu încă de la absolvire, unde strălucea, construiește atent rolul Isobel, jucând cartea feminismului.  Colegul ei într-ale bullyingului, Virgil Aioanei, este o prezență remarcabilă, de fiecare dată. Tot nu înțeleg de ce regizorii nu îi dau un rol pe măsura talentului său.

Victima, Thomas, în viziunea lui Gabi Costin, dar și a regizorului, mi se pare jucat mult prea grosier, în tușe atât de îngroșate, încât la rândul lui, este un creator de bullying, dar, asupra spectatorilor.  Ar fi avut nevoie de o îndrumare a regizorului, ca apropierea de personaj să se facă mult mai nuanțat.

Pentru tânăra generație și nu numai, Bull, de la Teatrul Mic, este musai de vizionat, căci poate cine știe, spectatorii vor reflecta la acest subiect, care, încet, încet, s-a răspândit în toate straturile societății și, produce efecte devastatoare asupra ființei umane și a relațiilor interumane

Un răspuns la

  1. Este foarte bine scrisa cronica. E adevarat bullying-ul devine un fenomen apasator, chiar si pentru cei care socializeaza putin, asa cum mi se intampla mie. Dar, cum iesi din casa, te simti agresat de acest fenomen. E bine ca Teatrul Mic a pus in scena acest text.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *